• #PovestileMele

    (Aproape)34. Stări și idei de cadouri.

    Știți momentele alea când abia aștepți să vină concediul și tu să te bucuri de whatever aveai tu planificat? Mno, eu tocmai m-am trezit în concediu și plină perioadă de izolare. Dar e obicei prea vechi cel de a nu lucra pe 8 aprilie, și una peste alta simțeam nevoia de o pauză de la a sta legată de calculator 12 ore din 24. Poate chiar apuc să citesc și să (mai) scriu. Mâine e ziua mea. Aveam niște planuri. Le-am amânat pentru la vară. Aș putea să amân și trecerea la 34 tot pentru atunci. Ce vroiam să vă zic e că multă lume m-a întrebat cum mă simt.…

  • #PovestileMele

    E ok să ai zile proaste

    Să ai zile proaste se presupune că e ceva normal. În viața normală, aia de dinainte să stăm cu zilele în casă, departe fizic de oamenii dragi, ieșind din casă cu porția și pe repede înainte să nu cumva să se lipească virusul de noi. Și fix așa ar trebui să fie acum. Să fie normal să ai zile proaste. Nu știu dacă e numai în bula mea de internet, însă după momentul ”panică-vine-sfârștiul-lumii”, acum toată lumea a devenit maestră în Zen și găsit soluții despre cum vom deveni noi cea mai bună variantă a noastră post-izolare. Ne apucăm de re-aranjat casa, de gătit, de yoga, citim toate cărțile alea…

  • #PovestileMele

    #JurnaleleFrantuzesti La început a fost depresia

                Urmată de supraviețuire. Abia apoi de bucurie și recunoștință. Sâmbătă seară eram în vizită la o amică din State ce stă la Paris de vreo trei ani, la un fel de Ziua Recunoștinței organizată un pic mai târziu din motive de week-end. Spre finalul serii am făcut exercițiul acela de-l vedeți în filme, un fel de tur de masă în care fiecare dintre cei invitați a verbalizat motivele pentru care este recunoscător anului ce se apropie de final. Și primul meu impuls a fost să mă gândesc că sunt recunoscătoare că am supraviețuit. Am păstrat gândul, l-am pus într-un colț, am plecat cu el…

  • #PovestileMele

    Manda-Teleleica și alte povestiri cu o mamaie cool

    O sunam de pe drum. Și îi povesteam ce văd pe geam. Uneori, îi explicam de ce nu am mai fost să o văd de o lună și mai bine. De cele mai multe ori îmi răspundea, pe un ton jumătate alint, jumătate ceartă: Iar umbli Manda-Teleleica* peste tot. … Am scris bucăți din textul acesta în minte, azi-noapte. În timp ce visam ca bagajele pentru săptămâna din România să se facă singure (nu s-au făcut, stau înșirate tricourile așteptând să ajungă în troller). În timp ce plângeam de dor. Și de dragul amintirilor. În timp ce mă scanam, pe bucăți de suflet și creier, să găsesc bucăți din ea. … Mamaie…

  • #PovestileMele

    Fericirea de departe. În porții mici.

    Când eram mai mică fericirea erau zilele de vineri când ajungeam la mamaie și mă îndopam cu prăjituri proaspăt coapte și niște chiflele cum numai la ea am gustat. Sau zilele când mă lua tataie cu el în oraș. Fericirea a fost pe rând sunt forma taberelor cu exploratorii, a scrisorilor care veneau neanunțat, a băiatului drăguț care îmi zâmbea la momentul potrivit. Apoi fericirea a căpătat forme abstracte, și am început să o caut: greutatea perfectă, sportul care să mă reprezinte, bărbatul care să mă completeze, jobul ăla minunat care să mi se potrivească mănușă. Rețeta fericirii era la fiecare colț de stradă: visează, lucrează la vise, gândește pozitiv,…