#PovestileMele

E ok să ai zile proaste

Să ai zile proaste se presupune că e ceva normal. În viața normală, aia de dinainte să stăm cu zilele în casă, departe fizic de oamenii dragi, ieșind din casă cu porția și pe repede înainte să nu cumva să se lipească virusul de noi. Și fix așa ar trebui să fie acum. Să fie normal să ai zile proaste.

Nu știu dacă e numai în bula mea de internet, însă după momentul ”panică-vine-sfârștiul-lumii”, acum toată lumea a devenit maestră în Zen și găsit soluții despre cum vom deveni noi cea mai bună variantă a noastră post-izolare. Ne apucăm de re-aranjat casa, de gătit, de yoga, citim toate cărțile alea necitite, redeschidem blogul, muncim cu spor (cei dintre noi care facem parte din norocoșii care au încă locuri de muncă). Toate cele din lista de mai sus sunt chestii pe care le aveam eu în cap când am început să stau acasă. Și am deschis blogul abia azi, și se pare că nu pentru a scrie unul din cele 30 de articole pentru care am deja idei strânse 🙂

Nu zic că sunt rele toate cele de mai sus. Sunt bune și mișto, și e fain să găsești timp pentru toate lucrurile amânate. Dar nu am fost niciodată adepta lui ”totul e minunat și roz chiar și când e nasol și gri”, și cred că gândirea pozitivă forțată e de fapt un risc uriaș: o dată pentru că a nu accepta că ai și zile proaste duce la frustrări pentru că ajungi să te compari cu oamenii cei mereu optimiști și ai impresia că ești stricat, și apoi varianta aia cea mai bună a ta o descoperi tocmai acceptând momentele grele. Recomand să vă luați 15 minute să vă uitați la clipul de mai jos, care fix despre asta vorbește (are subtitrări și în limba română).

Izolarea aduce cu sine mult timp cu tine. Iar dacă nu ai experimentat asta în trecut, pe cuvânt că poate să fie un proces greu de tot să te confrunți brusc cu toate scheletele din dulap (eu am zis mulțumesc Bunuțului că am avut timp să le mai scutur de praf când m-am mutat în Franța și am reușit să intru în perioada asta destul de împăcată cu mine). De multe ori, vine la pachet cu episoade de anxietate, și dacă e prima dată când te confrunți cu așa ceva nu e deloc cea mai distractivă activitate (a scris Raluca un articol pe care îl recomand pe tema, de om care se confruntă cu asta zi de zi). Dacă suferi de tulburări alimentare statul în casă poate deveni cel mai nasol dușman al tău, pentru că mâncatul pe fond de stres, excesele alimentare sau crizele de bulimie se pot agrava exponențial –da, vorbesc din experiență. Dacă încă lucrezi, adaptarea la noul mod de lucru, cu ore în șir la telefon, fără controlul a ce se poate întâmpla, lipsa de pauze, riscă să te ducă la epuizare. Plus că poate îți e pur și simplu dor să iei în brațe pe cineva drag.

Să te mobilizezi să faci doar câteva lucruri esențiale, cum ar fi să îți schimbi pijamalele și să te speli pe dinți nu e dovadă că ești un neadaptat la izolare, ci doar că accepți să faci lucrurile în ritmul tău. Da, pentru unii dintre noi trei gesturi mici sunt zile bune. Ce dacă Maricica a postat 10 poze cu ea făcând sport, trei selfie-uri super aranjată și două story-uri cu mâncare proaspăt pregătită. Tu nu ești Maricica, și până la urmă nu îți garantează nimeni că între toate postările alea ea nu a tras și o sesiune de plâns.

Mi-aș dori să fim mai blânzi unii cu alții, și mai ales noi cu noi, în perioada aceasta. Să ai o zi proastă nu e sfârșitul lumii. E normal și e ok, așa că ce-ar fi să o accepți, apoi să te bucuri și de toate momentele bune. Momentele tale de bine.

Să ai o zi proastă pentru că tu nu ești Maricica nu are sens. Sau bine, poți să o ai, dar apoi dă-ți două palme peste ochi, sau ia-te în brațe, și revino la tine. Și sună un prieten. S-ar putea să mai anuleze din zona gri.

Scrisă după o zi proastă, în care mi-am anulat concediul planificat pentru ziua mea. Concediul pe care trebuia să-l petrec cu mama, la SPA, și la Disney, și bând nenumărate pahare de vin și cafele pe malul Senei sau prin Montmartre. Un concediu pe care îl plănuiam de mult, și la care visam la fel de mult. Am plâns ieri două ore după ce am schimbat biletele de avion, apoi mi-am păstrat ziua de concediu de ziua mea (da, o să stau în casă, dar măcar o să pot să beau șampanie la prânz). Azi se anunță totuși o zi bună. Mi-am adus aminte parola de la blog 😀

Fiecare zi pe rând, cu gândul acesta îmi doresc să rămâneți azi.

Și poate un pic mai puțin cu sentimentul de vinovăție că nu sunteți tăiați după calpodul impus de social media zilele astea (all zen, productive și roz pufos și grațios).

Să fiți bine, voi cu voi, voi cu cei dragi, voi în mintea voastră!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *