byron. nouă.

Poveștile vindecă. Însă la început dor ca naiba.(zisă de Luke Dittrich la The Power of Storytelling). Cam așa e și cu muzica din când în când.

Dați drumul la piesă și citiți mai jos cum se întâmplă asta.

…
Sunt în avion. Drumul Paris-Munchen durează exact cât albumul nou al celor de la Byron. Albumul nou care se numește Nouă. Albumul pe care nu-l ascult pentru prima dată în ultimele câteva zile de când l-am primit. Albumul care mă macină. Am decis să-l ascult în avion ca să mă împac cu el.

În cele aproape 23 de luni de când mi-am urcat toată viața într-un avion cu direcția Paris spațiul meu de liniște a devenit avionul. Acolo mă găsesc cel mai des eu pe mine. Vezi tu, avionul mă duce acum de la o casă la alta casă , niciuna foarte bine definită. Avionul mă duce către prietenii mei, cei care stau acum la Londra, și la Bruxelles, și la Munchen, și în București și cam peste tot. Avionul aduce borcanele de zacuscă, și pe mama.

Avionul e spațiul ideal să ascult Nouă. E pentru oameni ca mine și ca tine. Cei care ne trăim timpul între avionul care ne duce acasă de Crăciun și cel care ne aduce un om drag în vizită, cei care stăm cu frica în gând de fiecare dată când cineva apropiat e bolnav, cei care încă visăm în română, dar care nu ne vedem cu un bilet de avion doar retur, cei care ne-am lua toți oamenii cu noi în bagaj când plecam, cei care purtăm România în noi, un fel de dragoste cu multă furie, și frică, care are mare nevoie de terapie. De grup, nu de cuplu.

Ascultă asta să înțeleagi de ce.

…

Nouă e genul de album pe care îl ascult și nu știu dacă îl iubesc sau îl urăsc. Ceea ce e ciudat, mai ales că sunt un fan declarat al băieților de la byron. Și ce mă frustrează și mai tare este că albumul este impecabil scris și pus pe note, și de departe îl simt cel mai bun din ceea ce au făcut până acum.

Dar e incomod, ca atunci când ești obligat să te uiți într-o oglindă care îți arată fix ceea ce credeai că e bine ascuns sub fond de ten. Îl ascult și sunt între punctul în care mă îndrăgostesc definitiv de el și cel in care îmi provoacă niște reacții fizice atât de puternice că încep să bănuiesc că e ceva magic în ceea ce se întâmplă acolo.

E prima data când o poveste muzicală îmi lasă pe rând noduri in gât, stomacul ghem, energie de dans, lacrimi, furie, și totul se întâmpla la fiecare ascultare. Și credeți-mă pe cuvânt că l-am ascultat de multe ori 🙂

Nu vă scriu despre fiecare piesă în parte, mi se pare genul de album pe care îl trăiești personal. Pentru mine e despre diminețile pe care mi le încep cu Azi de câteva săptămâni, despre Nouă în care îmi găsesc zilele cu dor și care îmi lasă mereu un gol în stomac, despre El Dorado și oamenii de departe, despre Anima cu care m-am vindeca în timp ce îmi acceptam fuga, despre Șobolani și ciocoi, ca un pumn în stomac.
…

Nouă e un album ca o poveste. Și ca orice poveste bună vindecă . Doar că mai întâi te pune să stai în oglinda și să îți scoți sufletul pe tavă .
Îl găsiți de ascultat, va recomand să îl cumpărați (are o coperta mișto tare făcută de Cristian Șuțu ), eventual sa îl ascultați cu berea Anima lângă.
Și mergeți la Arenele Romane sa îl trăiți pe viu, pe 9 noiembrie.

Pe cuvânt că rău nu o sa vă fie.