-
(Aproape)34. Stări și idei de cadouri.
Știți momentele alea când abia aștepți să vină concediul și tu să te bucuri de whatever aveai tu planificat? Mno, eu tocmai m-am trezit în concediu și plină perioadă de izolare. Dar e obicei prea vechi cel de a nu lucra pe 8 aprilie, și una peste alta simțeam nevoia de o pauză de la a sta legată de calculator 12 ore din 24. Poate chiar apuc să citesc și să (mai) scriu. Mâine e ziua mea. Aveam niște planuri. Le-am amânat pentru la vară. Aș putea să amân și trecerea la 34 tot pentru atunci. Ce vroiam să vă zic e că multă lume m-a întrebat cum mă simt.…
-
E ok să ai zile proaste
Să ai zile proaste se presupune că e ceva normal. În viața normală, aia de dinainte să stăm cu zilele în casă, departe fizic de oamenii dragi, ieșind din casă cu porția și pe repede înainte să nu cumva să se lipească virusul de noi. Și fix așa ar trebui să fie acum. Să fie normal să ai zile proaste. Nu știu dacă e numai în bula mea de internet, însă după momentul ”panică-vine-sfârștiul-lumii”, acum toată lumea a devenit maestră în Zen și găsit soluții despre cum vom deveni noi cea mai bună variantă a noastră post-izolare. Ne apucăm de re-aranjat casa, de gătit, de yoga, citim toate cărțile alea…
-
byron. nouă.
Poveștile vindecă. Însă la început dor ca naiba.(zisă de Luke Dittrich la The Power of Storytelling). Cam așa e și cu muzica din când în când. Dați drumul la piesă și citiți mai jos cum se întâmplă asta. … Sunt în avion. Drumul Paris-Munchen durează exact cât albumul nou al celor de la Byron. Albumul nou care se numește Nouă. Albumul pe care nu-l ascult pentru prima dată în ultimele câteva zile de când l-am primit. Albumul care mă macină. Am decis să-l ascult în avion ca să mă împac cu el. În cele aproape 23 de luni de când mi-am urcat toată viața într-un avion cu direcția Paris spațiul…
-
33. Acceptă. Iubește. Împarte. Visează.
Scriu povestea asta dintr-un tren ce mă duce din Kiel spre Hamburg. Apoi o oră de zbor spre Paris. Încă două în RER și înapoi acasă. După 3 zile de pauză. Eu cu mine.Tocmai am împlinit 33 de ani. Ieri. Și tot ce mi-am dorit de ziua mea a fost o pauză. Una de muncă, de casă, de telefon, email și pe alocuri de anumiți oameni. Anul 32 a fost minunat, plin, cu o viață nouă așezată. A fost, în aceeași măsură, un an în care am luptat cu depresia, cu dorul, cu adaptarea la un loc nou de muncă și un sindrom al impostorului ce pare că se mărește…
-
#JurnaleleFrantuzesti La început a fost depresia
Urmată de supraviețuire. Abia apoi de bucurie și recunoștință. Sâmbătă seară eram în vizită la o amică din State ce stă la Paris de vreo trei ani, la un fel de Ziua Recunoștinței organizată un pic mai târziu din motive de week-end. Spre finalul serii am făcut exercițiul acela de-l vedeți în filme, un fel de tur de masă în care fiecare dintre cei invitați a verbalizat motivele pentru care este recunoscător anului ce se apropie de final. Și primul meu impuls a fost să mă gândesc că sunt recunoscătoare că am supraviețuit. Am păstrat gândul, l-am pus într-un colț, am plecat cu el…
-
#JurnaleleFrantuzesti Povești din mahala
2 ianuarie 2018. Aeroportul Otopeni. E prea dimineață, după prea puține ore nedormite în ultimele săptămâni. Îmi întorc capul printre rândurile de securitate. Prietena mea cea mai bună, pe care am văzut-o plângând de vreo trei ori în toată lunga poveste ce ne leagă, are lacrimile înnodate. Frate-miu, un munte de un metru-și-aproape-nouăzeci, cu spate lat, pare că a intrat brusc la apă. Strâng tare mânerul trollerului mov, pe jumătate plin cu acte. De ieri și de azi. Cam toți cei treizeci de ani, numărați într-un biblioraft de contracte, diplome, promisiuni. Scot telefonul, o sun pe mama, vorbesc cu ea mai puțin de un minut, de teamă să nu încep…
-
Manda-Teleleica și alte povestiri cu o mamaie cool
O sunam de pe drum. Și îi povesteam ce văd pe geam. Uneori, îi explicam de ce nu am mai fost să o văd de o lună și mai bine. De cele mai multe ori îmi răspundea, pe un ton jumătate alint, jumătate ceartă: Iar umbli Manda-Teleleica* peste tot. … Am scris bucăți din textul acesta în minte, azi-noapte. În timp ce visam ca bagajele pentru săptămâna din România să se facă singure (nu s-au făcut, stau înșirate tricourile așteptând să ajungă în troller). În timp ce plângeam de dor. Și de dragul amintirilor. În timp ce mă scanam, pe bucăți de suflet și creier, să găsesc bucăți din ea. … Mamaie…
-
La mult Prezent
Mai e nevoie de-un om la visul asta Inca un gand si lumea va sta Inca un test si ne vom lasa In loc de La mulți ani. Cand te simti nici aici nici departe – intre bine si rau Tine-ti aproape ce stii ca-i al tau Un fel de poveste de dragoste, fără final. Să ne înțelegem: relațiile mele muzicale lungi sunt rarisime, mai ales cu scena muzicală românească. Nu că nu ar fi plin de oameni talentați care fac muzică mișto, doar că de cele mai multe ori mă bucuram pe moment și apoi treceam mai departe. Prima trupă de care efectiv m-am îndrăgostit a fost byron, acum…
-
Fericirea de departe. În porții mici.
Când eram mai mică fericirea erau zilele de vineri când ajungeam la mamaie și mă îndopam cu prăjituri proaspăt coapte și niște chiflele cum numai la ea am gustat. Sau zilele când mă lua tataie cu el în oraș. Fericirea a fost pe rând sunt forma taberelor cu exploratorii, a scrisorilor care veneau neanunțat, a băiatului drăguț care îmi zâmbea la momentul potrivit. Apoi fericirea a căpătat forme abstracte, și am început să o caut: greutatea perfectă, sportul care să mă reprezinte, bărbatul care să mă completeze, jobul ăla minunat care să mi se potrivească mănușă. Rețeta fericirii era la fiecare colț de stradă: visează, lucrează la vise, gândește pozitiv,…
-
Prietenie și literatură. Cu povești de autor.
Articolul de astăzi este inspirat de o fată frumoasă și deșteaptă, care se întâmplă, de vreo nouă ani încoace să fie și prietena mea tare bună. Atât de bună, că a intrat la categoria ”familie”. De Raluca m-au legat, definitiv și iremediabil, dragul de drumuri, muzică bună și cuvinte. Așa se face că ea a lansat Emily’Stories acum un an și ceva, un loc unde veți putea savura pe îndelete povești cu și despre literatură și nu numai. Iar când eu încă nu știam ce să fac mai departe, m-a încurajat să deschid o nouă casă virtuală. Aș putea rescrie cele 1001 de povești, înlocuindu-le cu toate căutările, serile cu vin…
