• #PovestileMele

    #JurnaleleFrantuzesti La început a fost depresia

                Urmată de supraviețuire. Abia apoi de bucurie și recunoștință. Sâmbătă seară eram în vizită la o amică din State ce stă la Paris de vreo trei ani, la un fel de Ziua Recunoștinței organizată un pic mai târziu din motive de week-end. Spre finalul serii am făcut exercițiul acela de-l vedeți în filme, un fel de tur de masă în care fiecare dintre cei invitați a verbalizat motivele pentru care este recunoscător anului ce se apropie de final. Și primul meu impuls a fost să mă gândesc că sunt recunoscătoare că am supraviețuit. Am păstrat gândul, l-am pus într-un colț, am plecat cu el…

  • #PovestileMele

    #JurnaleleFrantuzesti Povești din mahala

    2 ianuarie 2018. Aeroportul Otopeni. E prea dimineață, după prea puține ore nedormite în ultimele săptămâni. Îmi întorc capul printre rândurile de securitate. Prietena mea cea mai bună, pe care am văzut-o plângând de vreo trei ori în toată lunga poveste ce ne leagă, are lacrimile înnodate. Frate-miu, un munte de un metru-și-aproape-nouăzeci, cu spate lat, pare că a intrat brusc la apă. Strâng tare mânerul trollerului mov, pe jumătate plin cu acte. De ieri și de azi. Cam toți cei treizeci de ani, numărați într-un biblioraft de contracte, diplome, promisiuni. Scot telefonul, o sun pe mama, vorbesc cu ea mai puțin de un minut, de teamă să nu încep…

  • #PovestileMele

    Manda-Teleleica și alte povestiri cu o mamaie cool

    O sunam de pe drum. Și îi povesteam ce văd pe geam. Uneori, îi explicam de ce nu am mai fost să o văd de o lună și mai bine. De cele mai multe ori îmi răspundea, pe un ton jumătate alint, jumătate ceartă: Iar umbli Manda-Teleleica* peste tot. … Am scris bucăți din textul acesta în minte, azi-noapte. În timp ce visam ca bagajele pentru săptămâna din România să se facă singure (nu s-au făcut, stau înșirate tricourile așteptând să ajungă în troller). În timp ce plângeam de dor. Și de dragul amintirilor. În timp ce mă scanam, pe bucăți de suflet și creier, să găsesc bucăți din ea. … Mamaie…

  • #DeAscultat

    La mult Prezent

    Mai e nevoie de-un om la visul asta Inca un gand si lumea va sta Inca un test si ne vom lasa In loc de La mulți ani. Cand te simti nici aici nici departe – intre bine si rau Tine-ti aproape ce stii ca-i al tau Un fel de poveste de dragoste, fără final. Să ne înțelegem: relațiile mele muzicale lungi sunt rarisime, mai ales cu scena muzicală românească. Nu că nu ar fi plin de oameni talentați care fac muzică mișto, doar că de cele mai multe ori mă bucuram pe moment și apoi treceam mai departe. Prima trupă de care efectiv m-am îndrăgostit a fost byron, acum…

  • #PovestileMele

    Fericirea de departe. În porții mici.

    Când eram mai mică fericirea erau zilele de vineri când ajungeam la mamaie și mă îndopam cu prăjituri proaspăt coapte și niște chiflele cum numai la ea am gustat. Sau zilele când mă lua tataie cu el în oraș. Fericirea a fost pe rând sunt forma taberelor cu exploratorii, a scrisorilor care veneau neanunțat, a băiatului drăguț care îmi zâmbea la momentul potrivit. Apoi fericirea a căpătat forme abstracte, și am început să o caut: greutatea perfectă, sportul care să mă reprezinte, bărbatul care să mă completeze, jobul ăla minunat care să mi se potrivească mănușă. Rețeta fericirii era la fiecare colț de stradă: visează, lucrează la vise, gândește pozitiv,…

  • #DeCitit

    Prietenie și literatură. Cu povești de autor.

    Articolul de astăzi este inspirat de o fată frumoasă și deșteaptă, care se întâmplă, de vreo nouă ani încoace să fie și prietena mea tare bună. Atât de bună, că a intrat la categoria ”familie”. De Raluca m-au legat, definitiv și iremediabil, dragul de drumuri, muzică bună și cuvinte. Așa se face că ea a lansat Emily’Stories acum un an și ceva, un loc unde veți putea savura pe îndelete povești cu și despre literatură și nu numai. Iar când eu încă nu știam ce să fac mai departe, m-a încurajat să deschid o nouă casă virtuală. Aș putea rescrie cele 1001 de povești, înlocuindu-le cu toate căutările, serile cu vin…

  • #PovestileMele

    Început

    Toate poveștile clasice încep cu formula a fost o dată ca niciodată…Personajele, intrigile, dramele, sunt unice, la fiecare poveste. Chiar dacă tu știi de la bun început că deznodământul va fi același repetitiv și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Povestea mea începe undeva la mijlocul timpului. Sunt sigură că cel puțin un om a trecut printr-o situație similară. Nu am dus nicio luptă extremă între bine și rău. Iar deznodământul e departe de a avea un plural inclus. Sau un cel puțin o linie bine trasată. Ianuarie 2018. Tocmai am aterizat în Paris. Car după mine un troller uriaș roșu, unul mai mic mov și un rucsac care are ține…